Stiti cum este sa va doara in cot? E aiurea. Foarte aiurea. Am aflat si eu azi. La figurat vorbind, aceasta durere se numeste cica indiferenta. Este placuta, dar si dureroasa.
Am dat MID-ul. Yuhu, daca iau peste 5 sunt bo$$. Si imi place. Nu m-am pregatit, deci nu imi pasa. Acum sunt la TIC. Plictiseala.
Revenind la durerea mea. Cred ca ma bag la un poker online,cu Kiki.
Pace!
vineri, 6 noiembrie 2009
duminică, 1 noiembrie 2009
Tati!
Dedic acest post unei persoane foaaaarte speciala pentru mine. Alex nume de blog, il am pe acolo...
El este taticul meu, care m-a conceput la 2 ani si o luna, un lucru imposibil, pe care da, el l-a facut posibil!
Anul trecut, prin iarna, mi-am rupt piciorul. Cred ca stiti din post-urile de pe atunci. Hai sa va povestesc.
Eram eu la liceu, ultima ora, educatie fizica. Jucam baschet, am calcat stramb, s-a auzit poc, am continuat sa joc, pana am inteles ca este ceva in neregula, fizic vorbind. Piciorul meu parca nu mai avea loc in papuc. Hm, era ceva dubios. Nu mai puteam sa merg, dar radeam...
Il sun frumos pe Alex, si ii spun ca ma doare rau piciorul, si il rog eu frumos sa vina sa ma ia cu masina. [el fiind vecin cu mine].
Intre timp, alti 3 prieteni veneau la mine la liceu sa ma ia. Ajung eu cu chiu cu vai la poarta liceului, cei 3 au plecat, iar eu ma urc in masina. Alex incuie usile si spune pe un ton calm: "Mergem la spital." Efectiv am inceput sa urlu si sa ii spun ca eu nuuu vreau sa spital, eu vreau acasa, la mama si la tata. Gheata le rezolva pe toate, pentru mine. El nu, el ma duce la spital. Ajungem noi la spital, imi afce tanti radiografie: fisura la metatarsiene, picior stang. Bun, picior in gips.
Si ma duce frumusel Alex acasa la mama si tata, care ingrijorati ca dracu ma asteptau cu sufletul la gura. Intram, eu schiopatam pe acolo, el le povestea alor mei teoria metatarsienei, si totul a iesit bine.
Da, mi-a salvat viata, si pentru asta ii raman recunoscator pe veci. Sa nu mai spunem ca tot dansul m-a oprit la 5 cm de autobuzul care era sa ma calce, si alte alea.
Bun, el are mereu grija de mine, si oricand am nevoie e acolo sa ma ajute. Adica cine il mai suna la 2 noaptea, in momente nepotrivite [:D], sau cine il suna duminica la 10 sa-i spuna ca ii e frica, ii bate cineva la usa si nu stie ce sa faca? Eu ma, eu. Si pana acum nu m-a injurat niciodata. Si am sa-i dau si 5 lei! Da?
Bai nene, el e tati, si il iubesc, si are grija de mine, si nu ma lasa sa fac tampenii, si multe alte lucruri de genul. De asta este unic. Poate si pentru ca are o geaca de piele geniala, dar asta e altceva. [=))].
happy now?
El este taticul meu, care m-a conceput la 2 ani si o luna, un lucru imposibil, pe care da, el l-a facut posibil!
Anul trecut, prin iarna, mi-am rupt piciorul. Cred ca stiti din post-urile de pe atunci. Hai sa va povestesc.
Eram eu la liceu, ultima ora, educatie fizica. Jucam baschet, am calcat stramb, s-a auzit poc, am continuat sa joc, pana am inteles ca este ceva in neregula, fizic vorbind. Piciorul meu parca nu mai avea loc in papuc. Hm, era ceva dubios. Nu mai puteam sa merg, dar radeam...
Il sun frumos pe Alex, si ii spun ca ma doare rau piciorul, si il rog eu frumos sa vina sa ma ia cu masina. [el fiind vecin cu mine].
Intre timp, alti 3 prieteni veneau la mine la liceu sa ma ia. Ajung eu cu chiu cu vai la poarta liceului, cei 3 au plecat, iar eu ma urc in masina. Alex incuie usile si spune pe un ton calm: "Mergem la spital." Efectiv am inceput sa urlu si sa ii spun ca eu nuuu vreau sa spital, eu vreau acasa, la mama si la tata. Gheata le rezolva pe toate, pentru mine. El nu, el ma duce la spital. Ajungem noi la spital, imi afce tanti radiografie: fisura la metatarsiene, picior stang. Bun, picior in gips.
Si ma duce frumusel Alex acasa la mama si tata, care ingrijorati ca dracu ma asteptau cu sufletul la gura. Intram, eu schiopatam pe acolo, el le povestea alor mei teoria metatarsienei, si totul a iesit bine.
Da, mi-a salvat viata, si pentru asta ii raman recunoscator pe veci. Sa nu mai spunem ca tot dansul m-a oprit la 5 cm de autobuzul care era sa ma calce, si alte alea.
Bun, el are mereu grija de mine, si oricand am nevoie e acolo sa ma ajute. Adica cine il mai suna la 2 noaptea, in momente nepotrivite [:D], sau cine il suna duminica la 10 sa-i spuna ca ii e frica, ii bate cineva la usa si nu stie ce sa faca? Eu ma, eu. Si pana acum nu m-a injurat niciodata. Si am sa-i dau si 5 lei! Da?
Bai nene, el e tati, si il iubesc, si are grija de mine, si nu ma lasa sa fac tampenii, si multe alte lucruri de genul. De asta este unic. Poate si pentru ca are o geaca de piele geniala, dar asta e altceva. [=))].
happy now?
miercuri, 28 octombrie 2009
Same shit...different day!
Nu stiu daca altora li s-a intamplat porcaria asta, dar mie, ca de obicei mi s-a intamplat. Ei bine, momentul in care dau un sfat, ridic moralul cuiva si peste o luna mi se intampla exact acelasi lucru.
Si...sfatul ala nu mai tine! De ce? Nu stiu. Pur si simplu. Si eu ce ar trebui sa fac? Sa ma tin cu mainile de cap si sa urlu? Nuuuu, nu e bine. Sa stau in pat si sa plang? Nu...nu ma tine. Sa ma feresc sa o intalnesc. Nu...nu sunt lasa.
Asa ca vineri seara, ma voi cara frumusel la ea, o voi vedea, o voi imbratisa si desi nu ii voi spune, ma voi gandi la faptul ca orice ar fi, va ramane langa mine.
Buuun, am rezolvat o problema. A doua. Trebuie sa ma pun pe treaba. Urgent. :)
As vrea sa fiu libera...Sa traiesc dupa propriile reguli, si sa nu ma mai tina nimic...Dar mai e putin...Foarte putin...Pana atunci...Pace!
Si...sfatul ala nu mai tine! De ce? Nu stiu. Pur si simplu. Si eu ce ar trebui sa fac? Sa ma tin cu mainile de cap si sa urlu? Nuuuu, nu e bine. Sa stau in pat si sa plang? Nu...nu ma tine. Sa ma feresc sa o intalnesc. Nu...nu sunt lasa.
Asa ca vineri seara, ma voi cara frumusel la ea, o voi vedea, o voi imbratisa si desi nu ii voi spune, ma voi gandi la faptul ca orice ar fi, va ramane langa mine.
Buuun, am rezolvat o problema. A doua. Trebuie sa ma pun pe treaba. Urgent. :)
As vrea sa fiu libera...Sa traiesc dupa propriile reguli, si sa nu ma mai tina nimic...Dar mai e putin...Foarte putin...Pana atunci...Pace!
duminică, 18 octombrie 2009
Vremea trece...si eu ma schimb!
Voi incepe cu: nu am mai scris de mult!
Si voi continua cu: S-au intamplat foooaaaarte multe in ultimul timp.
Hm...ma schimb din ce in ce mai mult, si presupun ca este ceva absolut normal.
Pe 10-11 am fost in excursie la Tusnad, statiunea in care, as putea spune, totul este posibil! Un loc pustiu, plin de...oameni de varsta a doua, in care biliardul, ping-pongul, pizzeriile, alimentarele, non-stopurile, restaurantele si discoteca se inchid la orele 23:00, ramanand deschise doar 2-3 barulete de 0 stele... A fost o excursie amuzanta, am stat cu cei 3 muschetari ai clasei mele: Stefan, Serban, Cosmin. Doamna Diriginta ne mai suna asa, o data la un ceas sa ne mai intrebe ce mai facem si daca ne mai aflam in teritoriul Harghitei, iar pe celelalte doua profesoare nu le-am vazut pe timpul noptii [respectiv sambata spre duminica]. Ce am vizitat? Prima Scoala Romaneasca, Biserica Sfantul Nicolae, am stat in Brasov 3 ore [yeey:x], Lacul Ciucas [as spune mai degraba Balta Suprema a Tusnadului], Lacul Sf. Ana [superb], Pestera Puturosul [de fapt o pestera de sulf, unde stai si inhalezi sulf pana te ard organele], si complexul Balvanyos [unde am mancat]. Ce pot spune, am cheltuit mult pe prostii, am ras sambata non-stop, am dormit imbracati, incaltati, intr-un frig infernal, am prins rasaritul, dar nu l-am vazut, am dormit doua ore [excelent somn!] si am ajuns si cu bine in Bucuresti.
Trecand la urmatoarea idee. Se presupune ca ar trebui, o data cu timpul in trecere, sa ma inteleg din ce in ce mai bine cu ai mei. Nu este asa. Si nu ar fi pentru ca nu ma inteleg rau cu ei. Este mai mult de atat. Indiferenta. Atat.
El. Hahah, adio, de data asta. Nu mai exista, si nu va mai exista niciodata. Si ma simt atat de bine. Inimaginabil de bine. Asta poate pana va aparea alt el. Desi sunt sigura ca nu se va intampla curand.
Ei. M-au dezamagit, din nou, dar am devenit indiferenta. Si nu imi va mai pasa, am invatat si eu sa dau telefonul pe silent, sa il inchid sau sa raspund si sa ma dau ocupata. Am invatat, chiar daca mi-a fost foarte greu, dar sper ca in timp, exersand, voi reusi sa devin complet indeferenta.
Ele. Bineinteles ca nu m-au lasat niciodata, si nici nu ma vor lasa. Ma iubesc, stiu. Le iubesc, ele stiu. Si sunt ele doua. Una mai mica, cealalta mai mare. Eu sunt sora mijlocie. Protejatoare, si protejata...Si este un sentiment extraordinar.
"Opusul iubirii nu este ura, ci indiferenta!"
Si voi continua cu: S-au intamplat foooaaaarte multe in ultimul timp.
Hm...ma schimb din ce in ce mai mult, si presupun ca este ceva absolut normal.
Pe 10-11 am fost in excursie la Tusnad, statiunea in care, as putea spune, totul este posibil! Un loc pustiu, plin de...oameni de varsta a doua, in care biliardul, ping-pongul, pizzeriile, alimentarele, non-stopurile, restaurantele si discoteca se inchid la orele 23:00, ramanand deschise doar 2-3 barulete de 0 stele... A fost o excursie amuzanta, am stat cu cei 3 muschetari ai clasei mele: Stefan, Serban, Cosmin. Doamna Diriginta ne mai suna asa, o data la un ceas sa ne mai intrebe ce mai facem si daca ne mai aflam in teritoriul Harghitei, iar pe celelalte doua profesoare nu le-am vazut pe timpul noptii [respectiv sambata spre duminica]. Ce am vizitat? Prima Scoala Romaneasca, Biserica Sfantul Nicolae, am stat in Brasov 3 ore [yeey:x], Lacul Ciucas [as spune mai degraba Balta Suprema a Tusnadului], Lacul Sf. Ana [superb], Pestera Puturosul [de fapt o pestera de sulf, unde stai si inhalezi sulf pana te ard organele], si complexul Balvanyos [unde am mancat]. Ce pot spune, am cheltuit mult pe prostii, am ras sambata non-stop, am dormit imbracati, incaltati, intr-un frig infernal, am prins rasaritul, dar nu l-am vazut, am dormit doua ore [excelent somn!] si am ajuns si cu bine in Bucuresti.
Trecand la urmatoarea idee. Se presupune ca ar trebui, o data cu timpul in trecere, sa ma inteleg din ce in ce mai bine cu ai mei. Nu este asa. Si nu ar fi pentru ca nu ma inteleg rau cu ei. Este mai mult de atat. Indiferenta. Atat.
El. Hahah, adio, de data asta. Nu mai exista, si nu va mai exista niciodata. Si ma simt atat de bine. Inimaginabil de bine. Asta poate pana va aparea alt el. Desi sunt sigura ca nu se va intampla curand.
Ei. M-au dezamagit, din nou, dar am devenit indiferenta. Si nu imi va mai pasa, am invatat si eu sa dau telefonul pe silent, sa il inchid sau sa raspund si sa ma dau ocupata. Am invatat, chiar daca mi-a fost foarte greu, dar sper ca in timp, exersand, voi reusi sa devin complet indeferenta.
Ele. Bineinteles ca nu m-au lasat niciodata, si nici nu ma vor lasa. Ma iubesc, stiu. Le iubesc, ele stiu. Si sunt ele doua. Una mai mica, cealalta mai mare. Eu sunt sora mijlocie. Protejatoare, si protejata...Si este un sentiment extraordinar.
"Opusul iubirii nu este ura, ci indiferenta!"
joi, 24 septembrie 2009
Spiderman
Astazi am avut o conversatie foarte interesanta cu o colega de liceu. Am vorbit despre eroul meu favorit. Mai exact, supereroul. Pai da, am un supererou favorit. Si ce daca? Se presupune ca orice fata se indragosteste de un personaj din desene animate, sau de actorul care interpreteaza rolul lui...
Si cum spuneam, eu il iubesc pe Spiderman. Este genial! In primul rand, ca orice supererou [oldschool, ca astia de pe acum am vazut ca nu] are o identitate dubla. Apoi, in viata reala este un geniu! Este destept si fermecator. Este dragut, si putin stangaci. Insa responsabilitatea asta de a fi supererou, incetul cu incetul il maturizeaza, iar ca Spiderman este foarte responsabil de ceea ce face, daaar, are un simt al umorului si ironiei fenomenal. Lucrul care imi place in mod deosebit este acela ca Spiderman "zboara" fara clasicile aripi. Efectiv isi construieste un mecanism prin care poate "zbura" din cladire in cladire pe baza bineicunoscute panze de paianjan. Ei bine, el se si poate catara pe cladiri, sau pe tavan, sau pe orice stalp din imprejurimi.
Si da, imi place Spiderman foarte mult, este eroul meu favorit de cand eram mica, si va ramane asa pentru totdeauna.
Salve!
sâmbătă, 19 septembrie 2009
Si am gasit o leapsa. Pe acest blog, si am luat-o, sper sa nus e supere nimeni. Mi-a placut ideea lepsei, acum sper sa iasa si bine...
Regula:
Trebuie să răspunzi cu un singur cuvânt iar prima literă a cuvântului tre să fie cea a numelui tau. Leapsa:
1.Nume : Paula
2.Câteva cuvinte din patru litere: plic, pisc, post, pogo
3.Numele unui băiat: Patrick
4.Numele unei fete: Patricia
5.O ocupaţie: politician
6.O culoare :portocaliu
7.Ceva ce o sa porti în viitorul apropiat: pulover
8.Un nume de mâncare/ingredient: pipeeeeer ;x
9.Ceva ce gasesti în baie: peack wc :>:>:>
10.Un loc: parcare
11.Un motiv pentru întârziere: problema
12.Ceva ce ai urla: Pauzaaaaa!
13.Un titlu de film: Paparazzi
14.Ceva de baut: Polar
15.Un animal: pisoias
16.Un nume de strada: Pasiunilor
17.O marca de masina:Porsche
18.Titlul unei melodii: Ploaia
Pana mea. Aia de idei...
Pentru ca sunt in pana de idei si viata mea plictisitoare nu are ce cauta aici, acum, am sa va las cu o simpla melodie, pe care eu personal o ador, si pe care o am pe repeat de 5 ture.
Deci, that's it:
Deci, that's it:
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
